mâine… Acoperământul Maicii Domnului

Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului

Troparul, glasul al 4-lea

Astăzi poporul cel binecredincios, luminat prăznuind, umbriți fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu, și căutând către prea cinstită icoana ta cu umilință grăim: Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău Acoperământ, și ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.

Condac 1:

Împărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului, care a venit oarecând la rugăciune în biserica cea din Vlaherne și se ruga pentru cei din întuneric, acesteia și noi, cu credință și cu umilință, îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Icos 1:

Mulțimea arhanghelilor și a îngerilor, cu Înaintemergătorul, cu Teologul și cu Soborul tuturor sfinților, împreună cu tine, Împărăteasa lor, stând în biserica din Vlaherne și ascultând rugăciunile tale pentru toată lumea, cu bucurie cântă ție:
Bucură-te, bunăvoința Tatălui celui mai înainte de veci,
Bucură-te, încăpere preacurată a lui Dumnezeu, a Fiului cel fără de ani,
Bucură-te, locuință umbrită de puterea Duhului Sfânt,
Bucură-te, mirare neîncetată a cetelor îngerești,
Bucură-te, spaima cea grozavă a puterilor celor întunecate ale iadului,
Bucură-te, ceea ce ești întâmpinată în văzduh de Heruvimii cei cu ochi mulți,
Bucură-te, cea ale cărei laude le cântă Serafimii cei cu câte șase aripi,
Bucură-te, preabunule Acoperământ, căruia cu credință ne închinăm și noi, neamul creștinesc,
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Întreg acatistul la:

https://doxologia.ro/ceaslov/acatiste/acatistul-sfantului-acoperamant-al-maicii-domnului

Sursă fotografii ale icoanelor: Internet

Publicitate

Pr. Rafail Noica – Porunca cea mare din lege

Părintele Rafail Noica despre poruncile lui Dumnezeu şi deznădejdea noastră (predica ţinută la 1 decembrie 2002, Bucureşti, Biserica Studenţilor)
„Când învăţătorul de lege, care ştia bine legea, Îl întreabă, ispitind pe Domnul, care este cea dintâi porunca, Domnul a zis: „să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău…” şi S-a grăbit să dea şi a doua poruncă – nu a fost întrebat pentru a doua, dar de la Sine a spus-o – „să iubeşti pe aproapele ca însuţi pe tine”. Şi a adăugat: „de aceste două porunci atârnă toată Legea şi Proorocii”. Prin asta putem să vedem că orişice vrem să înţelegem în gândirea noastră duhovnicească, în înţelegerea noastră teologică, dacă nu ştim să raportăm la aceste două porunci, înseamnă că… încă nu am înţeles.
Întotdeauna trebuie să ne nevoim – asta pentru noi este o nevoinţă – să ne amintim de dragostea de Dumnezeu şi de dragostea de aproapele. Şi pentru ce? Porunca lui Dumnezeu nu este atât porunca ce trebuie să facem, cât o descoperire cine este Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu ne dă ca porunca chipul Lui, că într-acel chip să ne asemănăm. Noi din fire purtăm chip dumnezeiesc, că zice că „a făcut pe om chipul şi asemănarea lui Dumnezeu“, dar asemănarea a rămas în libertatea noastră, printr-un continuu dialog cu Făcătorul nostru, să o însuşim. Chipul îl avem, dar asemănarea rămâne în libertatea noastră, să ne-o însuşim. Libertatea noastră ca alegere, nu ca putere, că numai Dumnezeu ne poate da puterea să devenim ca Dumnezeu, dar alegerea trebuie să fie a noastră şi pentru alegerea noastră trebuie să cerem de la Dumnezeu ceea ce este cu neputinţă omului, adică… să devenim că Dumnezeu.
Ce vreau să zic prin asta? Dacă Dumnezeu a dat ca prima poruncă: să ne amintim de poruncă să iubim pe Dumnezeu, asta nu înseamnă nimic altceva decât că Dumnezeu ne iubeşte pe noi aşa cum ne-a poruncit nouă să-L iubim pe El. Şi dacă ne spune să ne iubim pe aproapele ca însuţi pre sine, înseamnă că aşa iubeşte Tatăl pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, şi Fiul pe Tatăl şi pe Duhul Sfânt, şi Duhul Sfânt pe Tatăl şi pe Fiul, şi pe noi ne face că în dragostea faţă de aproapele să devenim – în sfârşitul nevoinţei noastre şi când trecem în veşnicie – precum este Dumnezeu Unul în Trei Persoane, şi noi într-un număr nesfârşit de persoane, începând cu Adam cel dintâi zidit până la cel mai de pe urmă, să devenim şi noi un Om, fiindcă porunca lui Dumnezeu nu este poruncă morală – să devenim oameni ceva mai buni – ci porunca lui Dumnezeu, ca descoperire a [ceea] ce este Dumnezeu, este şi energie pentru noi, pentru ca să devenim acele ce ne sunt poruncite.”

https://gabrielamihaitadavid.wordpress.com/2017/11/26/dregatorul-bogat-pazirea-poruncilor/

Continuarea cuvântului părintelui Rafail Noica la:

….

Pix, coală A4

Senin de Prislop Ceresc

Senin de Prislop Ceresc – de Cosmin Stoica
„De la Haţeg spre Silvaşul de Sus, simţim mai uşor pe umeri habitatul nostru de gri şi conflict, de infestaţii şi aur plumbuit.
De la Silvaşul de Sus spre Prislop, se rarefiază scopurile lumeşti din noi.
Aici e un plai frumos de sânziene, bulgăraşii de soare cu miros de miere ai Sânt’Zianului Arsenie.
Mai sunt trei kilometri până la Mănăstire, un şipot lin de limbi de foc ne plouă de vară.
Viscolul se opreşte la poartă, aici e un anotimp fără timp!
Înfioraţi intrăm pe poarta care duce-n Sus, cu coşurile pline de colinde, ouă roşii, pâine şi vin.
Sărbătorim Naşterea, Învierea şi Rusaliile.
Ce dacă afară e noiembrie, februarie sau iulie, acolo e un Prislop Ceresc şi atât!
Să ne fie binecuvântate bunătăţile şi haina de sărbătoare!
Ne spălăm la izvor de luxul fetid şi de praful drumurilor climatizate.
Bem apă vie, pregustăm voinicia din poveste, confortul nostru are gust metalic.
Spre Cărarea Împărăţiei pornim alpin şi senin cu dimineaţa-n plămâni, cu ochii-n paşii scrişi în amintiri, de când am fost prima dată sau ultima dată.
Ne aşteaptă Părintele Arsenie Zian acasă, la Poarta mormântului înflorit!
Prima dată am fost singur! Nu era nimeni, nu eram nici măcar eu, aşa cum mă voise Dumnezeu.
Odată, Părinte drag, mi-ai pus pe ochi, tină din mormântul tău înflorit, apoi L- ai rugat pe Domnul Hristos să-mi spună tainic: „Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului!”
N-o căuta-n Ierusalim departe, o poţi găsi şi înCuvintele Vii ale lui Arsenie Zian!
Mi-a dăruit Părintele Arsenie, de fiecare dată, câte ceva pentru Drum.
Luăm câte-un buchet de flori, când ne-aducem aminte, spinii nu-i uităm niciodată!
Îl îmbrăţişăm pe Părintele Arsenie, bătând prieteneşte Crucea sa pe umăr!
Stăm în genunchi, sub patrafirul de flori se-aşterne o tainică asepsie.
Părintele Arsenie operează psalmic stropindu-ne cu isop, curăţindu-ne şi spălându-ne. Aşa, mai vârtos decât zăpada, neinvaziv, ne vom albi!
După operaţie se poate pleca acasă. Îţi iei patul tău şi umbli! 
….
Pix, coalăA4

… se năștea un Sfânt

„Tanarul diacon (cca. 28 de ani) Zian Boca, in stanga Mitropolitului Nicolae Balan al Ardealului, la o sarbatoare in Piata Mare a orasului Sibiu, cca. 1938 (viitorul monah Arsenie Boca, cel ce cu smerenia desavarsita ce l-a caracterizat mereu, s-a pozitionat nu in prim plan, precum sunt diaconul din cealalta parte si ierarhul insusi, ci pe jumatate in spatele unei doamne din public…)

Despre Parintele Arsenie Boca s-au scris in ultimii ani peste 25 de carti, fie de marturii, fie biografice, fie aduceri la lumina ale scrierilor lasate de insusi Parintele (care insa, a lasat cuvant ca este mai bine ca ele sa nu fie publicate, si dreptate a avut, multe dintre ele fiind pricina de neintelegere ori chiar de sminteala pentru cei mai putin pregatiti duhovniceste…). Nu numai scrierile, dar si pictura sa in tempera de la Biserica din Draganescu, care este testamentul iconografic unicat al unui traitor mistic crestin pe care mult prea putini l-au inteles, sunt prilej de disputa si argumentatie pe temei de necanonicitate si neurmare a liniei tipic bizantine – si nu numai din randul laicilor, ci si din randul ierarhiei bisericesti. Pare zadarnic a spune ca nu te poti apropia de viata si opera unui sfant ca simplu om intre oameni, plin de pacate, inconstient de ele, plin de ignoranta si in acelasi timp de trufia mintii celei lumesti, si sa te incumeti a efectua o analiza a unui cuvant ori a unei reprezentari picturale realizata de un astfel de om indumnezeit… Dar fiecare este liber sa cugete si sa exprime ceea ce crede de cuviinta, dupa propria masura…”

Întreg articolul la:

https://anomismia.wordpress.com/2015/09/29/astazi-acum-105-ani-se-nastea-un-sfant-in-tara-zarandului-la-vata-de-sus-zian-valean-boca-parintele-arsenie-de-mai-tarziu/?fbclid=IwAR1URtk-68u7zrMExIe6-01W2DAUjA6YSOncYVNMkkYsVzsMNmfpEGZ_U3Q

Predica de pe munte

albastru de... mai departe (2)

Predica de pe munte - Copy

Iubirea vrăjmașilor, examenul de maturitate duhovnicească

Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte – Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36

Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteți avea? Că și păcătoșii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; și, dacă faceți bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii fac același lucru; iar dacă dați împrumut celor de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor, ca să primească înapoi întocmai. Însă voi iubiți-i pe vrăjmașii voștri și faceți-le bine și dați cu împrumut fără să nădăjduiți nimic în schimb, iar răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulțumitori și răi. Fiți milostivi, precum și Tatăl…

Vezi articolul original 157 de cuvinte mai mult

Fotografie de nuntă

albastru de... mai departe (2)

Am fost invitat de curând la o nuntă.

Mirele și mireasa îmi erau necunoscuți (ea era fata unui văr de-al mătușii unui prieten de-al șefului meu, el, firește, logodnicul ei)…

Puteam să mă bucur de atmosfera festivă, fără să fiu nevoit să socializez din cale afară, așa că, în ziua stabilită, pe la ora prânzului, m-am îmbrăcat cu cel mai bun costum pe care îl aveam și am plecat spre biserică, fericitul eveniment urmând să înceapă cu o oră mai târziu.

Drumul de acasă până la biserică, pe care îl cunoșteam și cu ochii închiși, a fost însă cel mai straniu traseu pe care l-am străbătut vreodată.

Ieșind în stradă, nimic din lăuntrul ființei mele nu m-a avertizat de cele ce aveau să se întâmple, poate doar faptul că mă simțeam incomod în hainele mele prea elegante –  nu sunt un metrosexual – și parcă și pantofii mă strângeau, și…

Vezi articolul original 1.760 de cuvinte mai mult