Sf.Iosif din Arimateea

Jurnal de pandemie

„La 31 iulie îl prăznuim pe Sfântul şi Dreptul Iosif din Arimateea. Acesta a fost un membru al Sinedriului evreiesc (sfatul preoţilor şi bătrânilor lui Israel), dar şi un ucenic tainic al lui Hristos.
Împreună cu Sfântul Nicodim, Sfântul Iosif a luat trupul Domnului de pe Cruce, l-a pregătit pentru înmormântare şi l-a aşezat în mormântul pregătit pentru el însuşi. Spionii evrei au auzit acestea şi l-au pârât autorităţilor, care l-au întemniţat pe Sfântul Iosif. În închisoare, Sfântului Iosif i-a apărut Hristos Cel înviat, aducându-I astfel bucuria şi deplinătatea credinţei. După o vreme, evreii l-au eliberat pe Sfântul Iosif din închisoare şi l-au alungat din Ierusalim.Întâlnirea cu Mântuitorul înviat l-a făcut pe Sfântul Iosif să nu mai fie ucenic doar în taină, ci un mărturisitor plin de curaj al Fiului lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Filip l-a însărcinat cu propovăduirea Evangheliei în Insulele britanice.În icoanele ortodoxe, Sfântul Iosif este reprezentat ţinând în mâini fie giulgiul, fie un vas cu miresme de înmormântare.”

https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/pagina-copiilor/sfantul-iosif-din-arimateea-25014.html

albastru de... mai departe

20130731_122357

Vezi articolul original

Post cu folos!

Jurnal de pandemie

„Descrierea Maicii Domnului făcută de Sfântul Dionisie Areopagitul (+96) care a vizitat-o pe aceasta la casa Sfântului Apostol Ioan Evanghelistul din Ghetsimani:

”Înaltă, peste mijlocie, foarte zveltă, cu mâini şi picioare delicate şi frumoase, culoarea pielii ca aurul, ochii ca măslina coaptă, ovalul feței desăvârşit; se purta în culorile fecioarelor: roşu şi vânăt ; era foarte tăcută şi activă. Tot ce făcea era desăvârşit, se mişca cu o grație firească pe care anevoie o au chiar împărătesele născute în purpură.

Cât am stat în casa ei nu a mâncat cu noi, ci numai seara se retrăgea cu femeile ei pentru a sta la masă. Ne-a vorbit despre Fiul ei multe lucruri tainice pe care le voi scrie altădată…

Toată înfățişarea şi purtarea ei erau atât de dumnezeieşti, încât dacã n-aş fi ştiut că nu-i ea Dumnezeu, m-aş fi închinat în fața ei ca lui Dumnezeu.”
Schiță după icoana Maicii Domnului „Betleemița” – Pix, coală A4

albastru de... mai departe (2)

– Rugăciune de mulțumire către Născătoarea de Dumnezeu –
„Preasfântă Fecioară, Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu, Îţi mulţumesc că ne eşti şi nouă Mamă Bună, Iubitoare şi Grabnic Ajutătoare! Îţi mulţumesc pentru toate icoanele Tale făcătoare de minuni şi pentru tot Harul care se revarsă prin ele! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru toate comunicările Tale sfinte, pentru sănătate, pentru ajutor, pentru grija Ta de Mamă Iubitoare faţă de noi toţi! Îţi mulţumesc că nu ne laşi pradă celui rău, ci ne aperi şi ne acoperi sub Sfânt Acoperământul Tău! Iartă-mă Măicuţă pentru multele mele păcate şi Te rog ajută-mă să mă pocăiesc pentru toate greşelile mele din această viaţă! Îţi mulţumesc că Te rogi pentru noi şi că duci rugăciunile noastre la Bunul Dumnezeu, ca să ne ajute să trecem din viaţa aceasta la viaţa veşnică! Îţi mulţumesc Măicuţă că Te rogi pentru întoarcerea la credinţă a celor din familia mea…

Vezi articolul original 48 de cuvinte mai mult

Allegro ma non troppo – Vesel, dar nu prea…

Jurnal de pandemie

Colegilor mei, cu toată dragostea!

Trei scene pentru pauza unui concert simfonic – anii de glorie ai societații multilateral – dezvoltate – în zbor – către comunism …

l.

Scena aranjată ca pentru un cvartet de coarde. Patru scaune. Patru pupitre.

Trei statuete. Busturi. Bach, Beethoven, Brahms. Foarte prăfuite.

Din culise se aude coralul acela foarte cunoscut: „Iisuse, rămai bucuria mea!”. A fost doar o părere. Nu se mai aude nimic.

Undeva, în spatele scenei: trei umbre – trei barbați. Inaintează pana la marginea scenei. Sunt îmbrăcați în fracuri. Foarte gravi.

– Johan Sebastian Bach, spune primul, se inclină și își agață de gât un carton, pe care, cu litere mari, stă scris : JOHAN SEBASTIAN BACH

Tăcere.

– Ludwig van Beethoven, spune al doilea,se înclină și își agață de gât, numele, înscris pe carton.

Alte cateva momente de tacere.

– Johannes Brahms, se prezintă al treilea și scena cu cartonul de repetă.

Stau drepți și nemișcați minute în șir. Poate, doua, poate, trei. Oricum, multe pentru lumea din sală…

In sfârșit, se retrag. Fiecare langă bustul lui. Numele, scrise cu litere mari și negre, se vad clar.

Din culise se aud voci.

*

2. Doua femei. Îmbrăcate în halate albastre. Șterg praful.

prima femeie:

– Cam zurliu tinerelul ăsta! De unde o mai fi venit? Și, ce l-o fi apucat să scoată din pod vechiturile astea?

a doua femeie:

– De, tineret, minte puțina! A cotrobăit și iar a cotrobăit și , știi ce mi-a spus? Să ștergem praful și în bibliotecă! Eu, una, îl las să vorbească!

prima femeie:

– În bibliotecă? Pai, acolo nu intrăm decât să luam partiturile alea… sau ce-or fi, ca să le punem pe foc!

a doua femeie:

– Asta, acum, iarna. Vara, fac păienjeni!

prima femeie:

– Ia te uită! Bac ! ( pronunță chiar așa – Bac ) ăsta cine o mai fi?

Johan Sebastian Bach tresare.

a doua femeie:

– Bee – th -oven, parcă ăsta ce cusur are?

Beethoven își astupă urechile.

prima femeie:

– Să-l fi auzit cum stătea de vorbă cu ei! Și ce-i mai jelea!De parcă erau toți, mortii lui!

a doua femeie:

– Nu-i lucru curat! Ia te uită! Bra-ha -ms!

prima femeie:

– Or fi fost ei ceva, că degeaba n-au ajuns statui! Poate-i duce la muzeu, mai știi!

Johannes Brahms își acoperă fața cu palmele.

a doua femeie:

– Bătaie de cap! Mai bine erau din lemn! Ce mai foc faceam cu ei!

In jurul lor, un nor de praf.
Tinerelul intră în scenă.

*

Tinerelul:

– Sărmanii mei, ce să mă fac cu voi?

Într-un colț, cele doua femei își dau coate:

prima femeie:

-Ți-am spus că-i nebun? Tot singur vorbește!…. apoi tare, către el, bună ziua!

Tinerelul nu răspunde. Rămâne pe gânduri. Femeile îl urmăresc perplexe.

prima femeie:

– Eu zic să-l lăsăm.

Tinerelul tresare:

– Aaa, sunteti aici?!

a doua femeie:

– Da, i-am șters de praf pe domnii… da’ , ce vreți să faceți cu ei?

Tinerelul:

-Îi ținem aici, ca decor.

Femeile, facandu-si semne:

– Aha! Ei, noi vă lăsăm, că mai avem de măturat și sala!

Tinerelul:

– Da, chiar, ce-i cu sala?

Femeile, mirate, nu răspund.

Tinerelul:

– De ce ce e plină de hârtii?

prima femeie:

-Păi, așa e întotdeauna după concert… unii dorm, alții mănâncă…

a doua femeie:

– Se relaxează! Că, doar nu vin degeaba la concert!

Tinerelul:

– Se relaxează?!…. Dorm?!…. Mănâncă?!…. la concert?!!!

a doua femeie:

– Eeeei, mai sunt și simandicoși care stau țepeni în fotolii… sau alții care citesc ziarul!

prima femeie:

– Pe ăștia, cel puțin, nu trebuie să-i trezim.

Tinerelul:

– Să-i treziți?!

prima femeie:

-Da, să-i trezim la sfârșit, ca pe ăia care dorm.

Tinerelul:

– Credeam că se trezesc singuri, la aplauze!

a doua femeie:

– Aplauze?! Nu aplaudă nimeni, dom’le, că nu suntem la circ!

Tinerelul, ingrozit, catre Bach:

– Ați auzit, domnule?… Nu suntem la circ!…

către Beethoven:

– Nu suntem la circ!…

Tinerelul izbucnește în plâns. Către Brahms:

– Domnule Brahms, nu mai aplaudă nimeni…

Tinerelul plânge în hohote. Femeile ies din scena, făcându-și cruce.”

1984

…Orchestra noastră în anii ’80 – La pupitru dirijoral: maestrul Horia Andreescu – Pix, coalăA4

https://albastrude.wordpress.com/2013/06/10/allegro-ma-non-troppo-vesel-dar-nu-prea-fragment-colegilor-mei-cu-toata-dragostea/

….

ll.

– Dare de seama

………

…. un aspect al preocupării noastre este acela al costumelor de concert. Ne interesează, mai mult ca niciodată, gusturile – în materie de vestimentație – ale ascultătorilor nostri, ceea ce doresc saă aibă în fața ochilor, pe scenă.

Am dezbătut preoblema în C.O.M. (consiliul oamenilor muncii) și am ajuns la concluzia că fracurile negre, în general, negrul dezavantajează activitatea noastră de scenă; așa cum tovarășele femei se pot îmbrăca în rochii colorate, tot așa, și tovarășii bărbați se pot îmbrăca în fracuri colorate. Se va face un tabel în care vor fi inscriși toți tovarășii instrumentiști, fiecare își va exprima preferința pentru o anume culoare, se va analiza situația, pentru a se evita o culoare dominantă, se va evita, de asemenea, albul, nefiind economicos ( se murdărește prea repede!) și să speram că orchestra noastră va arăta, în zilele de concert, cu adevărat, ca de sarbătoare!!!

Să trecem, acum, la alte aspecte, referitoare la repetițiile orchestrei noastre, la expresiile și indicațiile folosite în timpul repetițiilor, care trebuie corectate, ca:

– „s-au mâncat trei timpi!”
– doi, trei, zece, e o rușine, dragi tovarăși! Cine poate mânca în timp ce se desfășoara o activitate artistică?!

sau:

-„s-a pierdut o măsură!”
– nu avem voie, dragi tovarăși, să pierdem nimic din avutul obștesc, cu atât mai mult, măsura!!!

sau:

– „rubato”
– toata lumea știe că, în limba italiană, acest lucru înseamnă „furat”! Este inadmisibil!!!

sau:

-„ad libitum”
– adică, dupa bunul plac! Tovarăși, nimic nu trebuie să fie la întâmplare ! Și, de ce să folosim limba italiană?! Se atenteaza la însăși morala noastr comunistă!!!

sau:

– ” mai jos!”
– dimpotrivă, dragi tovarăși, dimpotrivă! Să cântăm tot mai sus! Din ce în ce mai sus!!! Aceasta să fie deviza noastră!!! ”

– 1984

https://albastrude.wordpress.com/2012/11/21/allegro-ma-non-troppo-vesel-dar-nu-prea-fragment/

….

Pix, coală A4

lll.

 – în zbor – spre culmile cele mai înalte ale comunismului….

Același decor – cvartet de coarde. Doi violoniști, un violist, un violoncelist.

Bach, Beethoven, Brahms – în carne și oase. Bach, Beethoven, Brahms – busturi.

Cei trei compozitori au numele înscrise pe cartoanele pe care le poartă agățate de gât.

Tinerelul.

tinerelul:

– Vă rog sa va concentrați! Încercați să respectați toate indicatiile de dinamică, adică, nuanțe și accente… vă repet, muzica e dincolo de note!

Cei patru se uită cu atenție în spatele pupitrelor, nici urmă de muzică!

tinerelul:

– Începem?

Par cu toții emotionați.De fapt, nu simt nimic. Îsi pregătesc instrumentele, se acordează, dar, în loc să iînceapă, privesc lung în știme, apoi se privesc nedumeriți între ei. Cei doi violoniști își asează viorile pe scaune și ies din scenă. La fel și violistul. Violoncelistul caută ceva prin buzunare.  A găsit. O brichetă. O aprinde, o stinge. O aprinde.

tinerelul:

– Daca vrei să fumezi, poți să pleci și tu!

violoncelistul:

– Să fumez? Dar…

Cei trei, plecaț, s-au și întors. La fel de neașteptat. Fiecare cu câte o lumânare în mână. Încearcă să și-o fixeze pe pupitru.

tinerelul:

– Nu mai înțeleg nimic. Ce v-a apucat? Brichete, lumânări…

vioara a – ll- a:

– Asta-i bună, așa scrie!

tinerelul:

– ce scrie?… unde scrie?

vioara a – ll -a:

– Aici, așa scrie!

tinerelul:

– Pentru numele lui Dumnezeu, ce scrie?

vioara l:

– Da, așa e! Scrie ”con fuoco”.

viola:

– „Con fuoco” scrie, „con fuoco” facem!

– Doamne, doar atât ați înțeles?!… N-are sens să mai repetăm. Sunteți liberi.

violoncelistul:

– Își bate joc de noi! Ne dă liber!

vioara l:

– Cum își permite?

viola:

– Ne-a amețit cu vorbăria lui de doi bani, ne-a făcut părtași la ilegalitatea asta și acum își râde de noi!

vioara l:

– A sustras partituri din bibliotecă și face și pe dirijorul, când noi am putea foarte bine, să cântăm și fără dirijor, si fără hârțogăria asta!

Au aruncat știmele cât colo! Scena e plină de note.

vioara a – ll -a:

– Drept cine ne ia?

Tinerelul a prins din zbor o știmă. O răsfoiește.

tinerelul:

– Dacă la „con fuoco”, atât v-a dus capul, priviți ce scrie la sfârșit! Acolo ce-ați fi făcut?

vioara l:

– ce scrie?

vioara a – ll – a:

– ce scrie?

viola, cello, inghesuindu-se sa vada:

– Ce scrie? Ce scrie?

S-au năpustit cu toții asupra știmelor .

tinerelul:

– Da, cu trei măsuri înainte de sfârșit…

vioara l (nevenindu-i să creadă ):

– ”Morendo”!…

vioara a – ll – a:

– ”Murind”, adică!!!

violoncelistul:

– E clar, și-a batut joc de noi!

vioara l:

– Auzi enormitate, la sfârșit, să murim!

tinerelul:

– Nici n-ați mai putea, sunteți deja morți!

vioara a – ll – a:

– Sau…. poate alte gânduri avea dumnealui cu noi!

vioara l:

– A vrut să ne omoare!

cello:

– Asta e!

vioara a – ll – a:

– E sadic!

viola:

– Poate are și pistol!

vioara l:

– Să-l dezarmăm!

vioara a – ll -a:

– Să-l dezarmăm!

cello , viola:

– Săriți! Săriți!

Agitație. Se stinge lumina. Beznă.

*

Din fericire, bezna nu durează prea mult. Luminile se aprind. În partea a doua a concertului, urmează, de obicei, o simfonie, iar tinerelul își reia locul în orchestră.

Despre noi, instrumentiștii dintr-o orchestră, pot să vă mai dezvalui un secret: de dimineața până seara, și chiar și noaptea, în somn, ne răsună în cap, teme și fraze muzicale. De aceea, ne vine foarte greu să ne certam cu cineva în gand…

Ar mai fi doar ceva de adăugat: instrumentiștii dintr-o orchestră dăruiesc încontinuu din bucuria lor de a cânta; nu așteaptă aplauzele, dar lipsa aplauzelor îi nedumerește…

– 1984

https://albastrude.wordpress.com/2013/06/12/ll-allegro-ma-non-troppo-vesel-dar-nu-prea/

mâine… 108 ani de la nașterea pr. Nicolae Steinhardt

Jurnal de pandemie

„Ce este sfinţenia? Nu cred că stă în a-ţi face o chilioară strâmtă pe un vârf de munte şi a trăi acolo în deplină singurătate; sau a te zăvori într-o chilie, o cameră, o celulă pe viaţă; ori a-ţi lega piciorul cu un lanţ de un zid de piatră; ori a-ţi trăi viaţa toată pe un stâlp, cocoţat acolo sus. Acestea-s forme simple, relativ uşoare, brute ale sfinţeniei. Adevărata, marea sfinţenie, de neînchipuit de grea este de a trăi într-o obşte şi a-ţi iubi aproapele (aşa cum e) ca pe tine însuţi; sau măcar (stadiu inferior, însă tot remarcabil şi sfînt) a te purta cu el ca şi cum l-ai iubi ca pe tine însuţi, ori mai mult ca pe tine însuţi.” – Pr. Nicolae Steinhardt – Din „Dăruind vei dobândi”

….

Poate fi comandată la:

https://edition-hagia-sophia.de/index.php/orthodoxie.html

azi… Sf. Irina din Hrisovalant

Jurnal de pandemie

albastru de... mai departe (2)

„Şi într-adevăr, cuvioasa egumenă l-a întâlnit pe omul acela, care i-a povestit următoarea istorie minunată. Era marinar, proprietar al unei corăbii, din sfântul Patmos. Ieşise în larg cu vasul, prin partea de nord a insulei, către Constantinopol, şi aflându-se la mică distanţă de uscat, când atât el cât şi ceilalţi marinari au văzut un părinte venerabil, strigându-le să se oprească. Aceasta era, însă, cu neputinţă, căci sufla un vânt puternic care împingea vasul către larg. Atunci, gheronda a strigat cu toată puterea, poruncind vasului să se oprească. Vasul rămâne nemişcat iar bătrânul începe să păşească pe ape. În faţa marinarilor rămaşi fără grai, păşeşte pe corabie şi-i întinde căpitanului trei mere, spunându-i: „Când vei merge la Constantinopol, dă merele acestea Patriarhului şi spune-i că i le trimite Atotbunul Dumnezeu, prin robul Său, din paradis”. Îi dă, apoi, şefului echipajului, alte trei mere, adăugând: „Acestea să le duci Irinei, Egumena Mănăstirii…

Vezi articolul original 48 de cuvinte mai mult