Demitizare

albastru de... mai departe (2)

Ne aflăm doar la începutul lui octombrie și s-au scris deja mai multe cuvinte despre toamnă, decât frunze în coroanele bogate ale copacilor, verzi încă și, pe alocuri, înfloritori. Toate, despre frunze veștede… De altfel, abundența de galben și portocaliu, ce va să vină de-abia în noiembrie, s-a și afișat pe toate canalele inspirației fotografilor, poeților, scriitorilor, comentatorilor…

E nevoia de melancolie atât de mare încât să grăbim mersul molatec al toamnei? Ne enervează deja verdele?

Departe de a fi extravagant, toamna e cel mai discret anotimp.

Și foarte bogat…

Vezi articolul original

azi… Pr. Adrian Făgețeanu – Veșnică pomenire!

„Nu e uşor să-l întâlneşti şi să vorbeşti cu părintele Adrian Făgeţeanu. Trebuie mai întâi să ajungi la Mănăstirea „Lainici”, pe valea strâmtă şi prăvălita a Jiului. Apoi, după câteva ceasuri de odihnă, porneşti de cu dimineaţa spre sihăstria, unde părintele s-a retras brusc, neaşteptat, fără alte explicaţii. Bolnav şi aproape nevăzător, şi-a găsit în coliba muntelui loc de meditaţie şi rugăciune, îndepărtând cu un singur gest de renunţare tot confortul bucureştean de care se bucura în chilia sa călduroasă de la Mănăstirea Antim.”

Întreg articolul la:

https://www.fericiticeiprigoniti.net/adrian-fageteanu

….

Portret în pix, coală A4

Casa cu chilii (27)

Cu toții suntem mari iubitori de cai, dar n-avem cai… și știm foarte puține lucruri despre ei.

Cât eram încă mici, și grajdurile de lângă casă nu se dărăpănaseră, ne feream să intrăm, deși ușile nu erau încuiate. În toate pozele făcute de la cabana de pe Dobru, grajdurile se văd lângă casă. Mai apoi, cu trecerea timpului, parcă dinadins, tata le-a lăsat  să se distrugă singure, alunecând și surpându-se încet, la vale. Fuseseră ale cailor, dar, odată cu schimbarea regimului, dispăruseră și caii, și pășunile lor, aflate la câteva sute de metri de casă, unde autoritățile găsiseră de cuviință să construiască un hotel cu zece etaje, cu o arhitectură imposibilă, de bloc căzut din lună, printre vilele de basm ale Slănicului Moldovei, dispăruse și terenul din fața casei, pe unde caii se întorceau acasă, înghițit de betonul străzii care, de-acuma, ducea la marele hotel, iar despre cai, tata mai vorbea doar foarte rar.

Am ținut minte, însă, că pentru a fi un stăpân de cal, bun, trebuie sa fii autoritar, fără să fii dur.

Să domini, fără să înfricoșezi.

Să fii blând, fără să pari temător.

Să respecți dragostea lui de libertate, dar să înveți cum să-l strigi, pentru ca el sa-ți răspunde chemării.

Să știi să deosebești sforăitul lui de frică, de sforăitul de glumă, când s-ar putea să râdă chiar de tine.

Să-l poți liniști cu un singur cuvânt, atunci când se repede să-ți muște dușmanul, despre care nici tu nu știi că-ți este dușman, până în momentul acela, dar calul simte și se enervează… Că oricine ar trebui să fie atent la ce gânduri îi trec prin cap despre stăpânul calului, cand calul e de față, ca să nu fie dat de gol…

Un singur lucru nu înțelegem:

-De ce, la jocul de șah, calul, căruia îi place atât de mult libertatea,  merge împiedicat, în formă de “L”?

– Împiedicat? Nu! Mersul lui este un salt! m-a lămurit tata. Dacă are încredere în tine, va sări fără greș peste orice obstacol! Așa, din salt în salt, calul poate acoperi toate pătratele câmpului de joc. Și pe cele albe, și pe cele negre. Pierderea cailor e primul semn de pierdere a libertății…

….

Călărețul – Schiță după da Vinci – Pix coală A4

azi… Sf. Siluan Athonitul

„Fost-a un om pe pământ mistuit de dorinţa lui Dumnezeu. Numele său era Simeon. El s-a rugat îndelung, vărsând lacrimi nestăvilite şi zicând: „Miluieşte-mă!”. Dar strigătul său se pierdea în tăcerea lui Dumnezeu. Luni şi luni de zile a rămas în această rugăciune şi puterile sufletului său s-au istovit. Atunci a căzut în deznădejde şi a strigat: „Eşti neînduplecat!” Şi când, o dată cu aceste cuvinte, încă un lucru s-a rupt în sufletul său strivit de deznădejde, dintr-o dată în scânteierea unei clipe Îl vede pe Hristos viu. Inima şi trupul său au fost năpădite cu totul de un foc atât de năprasnic încât, dacă vederea ar fi durat doar o clipă mai mult, n-ar mai fi putut să-i supravieţuiască. Şi de atunci n-a mai putut uita privirea lui Hristos, o privire de o negrăită blândeţe, nesfârşit iubitoare, plină de pace şi bucurie. Şi în toţi anii îndelungatei sale vieţi ce se vor scurge mai apoi, el a dat neobosit mărturie că Dumnezeu este Iubire, Iubire nesfârşită, nepătrunsă…” – Pr. Sofronie Saharov despre Sf. Siluan Athonitul (Simeon Ivanovici Antonov)

https://anomismia.wordpress.com/2017/09/24/astazi-sf-siluan-athonitul/

….

Pix, coală A4