Cinstirea icoanei Maicii Domnului „Zaonikievskaya”

Maica Domnului „Zaonikievskaya”

„Pe 23 iunie 1588, ajungând la locul mlăștinos indicat de Sfinții Doctori Cosma și Damian, Ilarion a văzut deodată o lumină neobișnuită ieșind dintr-o icoană a Maicii Domnului. Atingând icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, bolnavul a primit vindecare.”

https://doxologia.ro/cinstirea-icoanei-maicii-domnului-zaonikievskaya

….

Schiță după icana Maicii Domnului „Zaonikievskaya” – Pix, coală A4

Reclame

Pr. Iachint Unciuleac

Veșnică pomenire! ~

23 iunie -Parintele Iachint Unciuleac de la Putna

„Duhovnicii mari se întâlnesc rar. În cele mai multe cazuri, faima lor sporeşte după trecerea lor de pragul acestei lumi. Uneori sunt cunoscuţi încă din această viaţă. În această situaţie, smerenia trebuie să-i umbrească. Părintele Iachint a avut dar de duhovnic. Credincioşii l-au căutat, l-au ascultat şi l-au iubit. Acum şi-l amintesc în rugăciune şi-i pomenesc vorbele înţelepte: „Vorba sună, fapta tună …!“

„Proclamarea canonizării Sfântului Ştefan din 2 iulie 1992 a fost ziua cea mai frumoasă din întreaga activitate a stareţului Iachint, ca o încununare a anilor mulţi de osteneală jertfelnică. Douăzeci de ierarhi, nenumăraţi clerici şi de mii de credincioşi au venit la Putna, găsind o mănăstire înnoită şi primitoare. Stareţul Iachint i-a primit pe toţi ca într-o „casă a pâinii“, oferindu-le, după obiceiul pământului, „pâine şi apă“.

Întreg articolul la:

http://ziarullumina.ro/arhimandritul-iachint-unciuleac-monahul-duhovnicul-si-staretul-65334.html

….

Portret în pix, coală A4

mâine… Cinstirea icoanei Maicii Domnului de la Vladimir

23 iunie - Maica Domnului de la Vladimir

„Icoana Maicii Domnului din Vladimir este prăznuită pe 21 mai23 iunie și 26 august.

Conform tradiției, icoana Maicii Domnului din Vladimir a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca pe blatul de la masa la care Mântuitorul a mâncat împreună cu Pururea Fecioara Maria și Dreptul Iosif.”

https://doxologia.ro/viata-bisericii/documentar/icoana-maicii-domnului-din-vladimir

….

Schiță după icoana Maicii Domnului de la Vladimir – Pix, coală A4

Don Q.

… pentru că diseară cântăm  „Don Quijote” ~  „Variaţiunile fantastice pentru orchestră mare, pe o temă cu caracter cavaleresc ~ Don Quixote”  – Poemul Simfonic de Richard Strauss ~

albastru de ... reverenta

 

… sunt exilat de atâta timp!…

Trebuie să revin, fiindca, recunosc, sunt eroul acestei povești…

Daca vă uitați bine la mine, o să vi se pară izbitoare asemănarea cu Don Quijote, dar asta, doar dacă aveți destulă agerime ca să-mi observați rănile.

Bunăoară, nu trânta pe care am luat-o când m-am luptat cu morile de vânt este relevantă, căci, atunci mi-am pierdut doar coiful și m-am ales doar cu câteva vânătăi, ci urma de lângă ureche, cât un bumb, dar mai dureroasă decât o arsură de fier înroșit, care încă fumegă, și care mi-a fost făcută de șuierătura unui balaur, în timp ce încercam să ascult aurora boreală. Da, în numele tuturor cavalerilor dreptății, si, mai presus de toate, îndrăgostiți, m-am încăpățînat să ascult aurora boreală și i-am cerut balaurului – care, tocmai trecea prin pustietățile acelea (așa îmi închipuiam eu, că el doar trece pe-acolo, neștiind că-i chiar păzitorul aurorei boreale – vă dați seama la ce pericol m-am expus!) – să tacă.

De fapt, voiam să prind din zbor cântecul aurorei boreale și să-l iau cu mine, căci ar fi fost darul cel mai de preț pentru doamna inimii mele, pe care, recunosc, n-o cheamă Dulcinea del Toboso, dar e leită ea (n-aș suporta niciun comentariu răutăcios la edresa ei, așa că, înghițiți-vă cuvintele defăimătoare și recunoașteți deschis că făptură mai vrednică de a fi iubită nu exista în lumea aceasta!)… Dacă n-am reușit atunci, voi încerca iar și iar, până când rana de lângă ureche mi se va fi vindecat, aurora boreală va fi la picioarele iubitei mele și privirea ei se va întoarce recunoscătoare asupra mea.

*

Ce spuneți de semnul pe care îl am la cotul stâng? E tot cât un bumb, n-am spus nimănui despre el până acum – nu-mi stă în fire să mă plâng – însă cei cu privirea ascuțită ar fi putut să-l observe, deși nu și-ar fi putut în niciun chip explica modul în care l-am dobândit. Și ar avea dreptate! Cum să-ți închipui că există în lume un om atât de neînfricat, dar, atât de neînfricat, încât să se încumete să smulgă din acele blestemate pământuri mlăștinoase prețioasa floare a ciupercii cu diamante!…

Eram eu, Don Quijote – sau eram Sancho Panza – sau eram amândoi în același timp ( dar, pe cine să mai mire aceste amănunte? Încălecam pe Rocinante și mă trezeam pe măgarul lui Panza, chiar și când măgarul îi era furat și apărea mai apoi, ca prin minune, două capitole mai departe, și nu vă mai spun cât de tare mă deprima situația, căci nu-i de rangul unui cavaler rătăcitor să încalece pe un măgar!) așadar, eram eu, acolo, în tărâmul îndepîrtat al căpcăunilor, noroiul îmi ajungea până la gura și ma luptam din răsputeri să înaintez, fiindcă floarea ciupercii cu diamante (pe care voiam s-o depun tot la picioarele doamnei mele, bineînțeles, și tot în schimbul unui surâs binevoitor) crește chiar în mijlocul nisipurilor mișcătoare, acolo unde orice pas te trage către fund și doar îndemânarea lui Rocinante, de a înota în ape tulburi, m-a salvat. De pus mâna pe floarea ciupercii cu diamante, am pus, dar n-am avut destulă forță s-o smulg din mlaștină – avea rădăcini împletite și groase ca niște odgoane – și, pe deasupra, mi-a mai provocat și rana despre care vă vorbeam, cât un bumb, dar care mă doare și azi!

Credeți că eșecul acesta m-a descurajat? Nici vorbă! Voi încerca iar și iar, căci doamna inimii mele merită, nu doar una, ci chiar toate florile ciupercii cu diamante care cresc în mlaștini.

*

Mușcăturile multiple care îmi împodobesc degetele de la picioare sunt foarte vizibile, dar nici prin cap nu vă trece în ce fel mi-au fost provocate! Nu sunt mușcături de animal, nici de insecte, nici de plante carnivore și nici de om. O să înțelegeți mai bine despre ce-i vorba, dacă vă voi destăinui că sunt, de fapt, re-mușcări. De ce la degetele de la picioare? Nu știu. Poate pentru că am călcat în picioare prea des inimile domnițelor îndrăgostite de mine. Și nu sunt puține cele care au încercat și mai încearcă, în zadar, să zdruncine dragostea pe care o port doamnei mele. În zadar, repet, căci una singură este cea care seamănă leit cu Dulcinea del Toboso și căreia i-am jurat iubire eternă!

*

Mă pot considera norocos pentru rănile care mi s-au vindecat, dar am atât de multe cicatrici încât par tatuat din cap până în picioare. Poate credeți că sunt desfigurat din cauza lor. Nici pomeneală! Mă fac și mai chipeș și mai demn de a fi admirat. N-a rămas loc, cât de mic, pe pielea mea, în care să nu fie câte un mic semn rozaliu. După îndelungi cercetări, făcute meticulos, în oglindă, am ajuns la concluzia că, în felul acesta, destinul a scris pe mine un mesaj. Gândul acesta nu-mi dă pace și nu trebuie să vă mirați că de-o vreme încoace mă ocup cu descifrarea lui, cu atât mai mult cu cât, odată găsită cheia și regăsit textul, îl voi oferi în dar prințesei inimii mele…Cred că sunt scris, de la vârfurile degetelor mici de la picioare până în creștetul capului, cu un poem de dragoste…

*

În sfârșit, despre rănile sufletești n-am să suflu un cuvânt, fiindcă nu se cade unui cavaler deprins cu greutațile vieții să se lamenteze. Doar atât pot să vă spun: plânsul m-a îmbogățit. Fiecare lacrimă de-a mea, imediat ce se prelinge din punctul ei lacrimal, se transformă într-o piatră prețioasă. Mai închisă sau mai deschisă la culoare, în funcție de gradul de intensitate al tristeței mele. Mi-am încrustat cu pietre prețioase mobilele, pereții, podelele, tavanele, curțile interioare, aleile grădinilor… într-o bună zi, toată această bogăție va deborda și, în ciuda timidității mele, voi fi faimos!

Că voi fi faimos, asta nu mă impresionează câtuși de puțin!… Îmi doresc doar ca în ziua aceea, care sper să vină cât mai curând, privirea alesei mele să se aplece cu bunăvoință asupra mea, iar glasul ei să-mi susure dulce (cum altfel?) că, în sfârșit, mă iubește…

….

Desen în pix, coală A4

Sf. Ioan Maximovici

Sf. Ioan Maximovici - Copy

„Sfântul Ioan Maximovici (1896-1966) este considerat de către creştinii ortodocşi de pretutindeni, ca fiind cel mai mare sfânt al secolului XX. Manifestând diferite chipuri de sfinţenie, el a fost in acelaşi timp şi un mare teolog inspirat de Dumnezeu şi „nebun întru Hristos”, un zelos ierarh misionar şi un apărător al săracilor, un ascet desăvârşit şi un părinte iubitor pentru orfani. Asemeni lui Moise, el şi-a scos turma din robie, conducând-o din China în „lumea nouă”. Urmaş al primilor Apostoli, el a dobândit de la Dumnezeu puterea de a tămădui sufletele şi trupurile suferinde. Străbătând vălul timpului şi spaţiului, el cunoştea şi răspundea gândurilor oamenilor, înainte ca aceştia să şi le exprime. Sfântul Ioan răspândea o putere ce-i atrăgea pe oameni mai mult chiar decât nenumăratele sale minuni. Aceasta era puterea dragostei lui Hristos – marea taină inaccesibilă înţelegerii lumeşti.” – Pr. Serafim Rose

Întreg articolul la:

https://traditiaortodoxa.wordpress.com/2010/06/19/viata-sfantului-ioann-maximovici-facatorul-de-minuni/

….

Pix, coală A4