Cărțile: „CUVIOSUL IOSIF ISIHASTUL (2016) – MĂRTURII ALE EPERIENȚEI MONAHALE” si „SFÂNTUL PAISIE AGHIORITUL (2017)
https://gabimihaita.wordpress.com/desene-pentru-editura-evanghelismos/
Desenele acestea sunt rugăciunea mea pentru fratele meu, și m-am străduit să fie gata înainte de pomenirea de 40 de zile, așadar, au fost gata în 38 de zile, când i-am trimis părintelui de la Chilia Buna Vestire ultimul desen, adică într-o lună și aproximativ zece zile. A fost o stare de transă, ca o anestezie a sufletului, căci, altfel, durerea ar fi fost de nesuportat. Fratele meu era mai mic decât mine, dar sufletele noastre s-au comportat mereu ca și cum ar fi fost gemene. Așa simt și acum. Jumătate din sufletul meu este împreună cu fratele meu.“ – Gabriela Mihăiță David