Nichita Stănescu – Sunet înalt

Jurnal de pandemie

„Sunet înalt, niciodată urechii mele cercel,
aur topit, niciodată pentru mine inel,
sânge risipit, niciodată bătându-mi pieptul gol,
tâmplele, gândul,
cal alergând dincolo de privire
dau coastele să fie coviltire
zlătarilor, câinilor, felinarelor,
dau vina să fie la roata carelor
şină roşie, şină verde,
tu sânge spre inimă care se pierde
tu aur moale lăsat la apus
de gându-mi totdeauna pe o zecime nespus.”
….. poezie transcrisă după recitarea lui Nichita


Sursa poeziei:

https://martinmaia.blogspot.com/2013/06/nichita-stanescu-cantec-sunet-inalt.html?fbclid=IwAR3lUnJUEtvdpEppVylFs7tT963Xp-B-KIvDNwmzNQBTWFfOCDikmH7IfD0

….

Desen în pix, coală A4