azi… de ziua mea – Casa cu chilii (55)

Jurnal de pandemie

albastru de... mai departe

Autoportret (pix, coală A4)

autoportret

Sunt deja mai mult de cincizeci de ani de amintiri, dar – paradoxal – ele nu se mai derulează în timp. Sunt prezente toate, în bloc, în acest prezent continuu care este lumina iubirii.  Da, iubim cu ardoare locul în care ne-am născut. Mereu a fost așa. Și așa va fi până la sfârșitul lumii. Va exista acest val imens de iubire care înconjoară pământul, mai puternic decât sentimentul de ură al celor care îl distrug sistematic. Vor exista mereu îngeri păzitori ai locurilor în care ne-am născut. Nu trebuie decât să-i rugăm să ne ajute să parcurgem distanțele care ne separă de locul acela. Și să ne dorim cu adevărat să ajungem cât mai repede înapoi.

Vezi articolul original

Jurnal de pandemie

„Cu vrednicie și cu dreptate este a ne închina, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Treimei cei de o ființă și nedespărțită. Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot! Pline e cerul și pământul de mărirea Ta! Osana întru cei de sus! Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus! – Din „Sf. Liturghie în cântare omofonă” – EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ŞI DE MISIUNE A BISERICII ORTODOXE ROMÂNE”, pag. 26

……

azi… noi suntem lunaticul!

Sfinți părinți, duceți-ne în fața Blândului Mântuitor!

Matei (17, 14-23)
„În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea în apă. Și l-am adus la ucenicii Tăi, însă ei n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l aici la Mine! Și Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puțina voastră credință. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, dar a treia zi va învia.”

….

… tot azi, Sf. Ioan Scărarul

Casa cu chilii (33) – Jurnal de pandemie

Eufrosina (Tanti Zizi)

albastru de... mai departe

… Tanti Zizi sau frumusețea femeilor din secolul trecut. Una dintre surorile tatălui meu, trecută la Domnul în 1959, foarte tânără, de gripă asiatică… Înainte de a mă naște eu. Nunta a fost făcută la Mânăstirea Vorona…

Din colecția mea de fotografii vechi

Vezi articolul original

Flash… Jurnal de pandemie

Nu ştiu de ce, poate fiindcă erau tot zile de stare de urgență, sau, poate era chiar Revoluția în toi, trăită în direct, tot ce se întâmplă acum îmi aduce aminte doar de teroarea de atunci.
De teroare şi de neverosimil. Teroarea acționa diabolic, scurt, fără a-ți oferi posibilitatea de a te sustrage. Noaptea, se auzeau pe străzi, voci răguşite, strigând în întuneric:
– Nu mai beți apă de la robinet! E otrăvită!
Eram însărcinată şi primul lucru care îmi venea în gând era: „mi-am otrăvit copilul!”. Sigur că băusem apă de la robinet, ca toată lumea. Urma o noapte de coşmar…
Neverosimilul avea accente comice. Se luase hotărărea ca toți locatarii să păzească intrarea în bloc. Făceam de gardă, câte doi, din patru în patru ore. Pe scăunel. Ușa era de fier, dar avea geamuri mari, de sticlă. O încuiam noaptea.
De-abia acum, amintindu-mi, îmi dau seama că n-am fi avut totuși nicio şansă în fața vreunui terorist înarmat…

….

Pix, coală A4