mâine… Sf. Mare Ierarh Nicolae

Sfântul Nicolae, întruchiparea dărniciei lui Dumnezeu

Un articol de: Narcisa Balaban Urucu – 06 Dec, 2007

Sfântul Ierarh Nicolae este un sfânt cinstit de toată creştinătatea. Cinstirea sa este uneori mai mare decât a unora dintre Apostoli. Personalitatea sa cumulează trei elemente principale: ascetismul sirian, nobleţea romană şi inteligenţa greacă. A strălucit prin bunătate şi înţelepciune. Pentru multa sa bunătate a fost ales arhiereu, pentru dreapta credinţă a fost prins şi întemniţat împreună cu alţi creştini, primind de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Sfântul Nicolae a fost un mare teolog şi un episcop pragmatic, intervenind în eparhia sa ori de câte ori era nevoie.Viaţa Sfântului Nicolae este foarte puţin cunoscută. Nu există o biografie detaliată a vieţii sale, întrucât mai toate elementele biografice au apărut târziu şi nu au putut fi demonstrate. Sfântul Nicolae a trăit la sfârşitul secolului al III-lea, începutul secolului al IV-lea. Tradiţia Bisericii consemnează că Sfântul Nicolae s-a născut într-o familie bogată în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi. Numele său, Nicolae, vine de la „nicao“ care înseamnă „a invinge“, „a birui“, şi „laos“, care înseamnă „popor“. Astfel, Nicolae se traduce prin sintagma „învingător/biruitor de popor“.

Întreg articolul la:

https://ziarullumina.ro/documentar/sfantul-nicolae-intruchiparea-darniciei-lui-dumnezeu-63062.html

….

Schiță după icoana Sfântului Mare Ierarh Nicolae și schiță după chipul reconstituit al Sfântului Mare Ierarh Nicolae – Pix, coală A4 – colaj fotografic

Mihai I, Regele Romaniei, Regele Exilului Nostru

VEȘNICĂ POMENIRE!

albastru de... mai departe (2)

regele-mihai1

DIANA MANDACHE: JURNAL DE ISTORIC

MS Regele Mihai a murit! Un rege a cărui viață se identifică cu cea a României de aproape 100 de ani. Chiar și în exil puterea de simbol, de întruchipare a unui  sistem politic a însemnat la fel de mult. Pentru mine noțiunea de libertate s-a regăsit în personalitatea Regelui Mihai, pe care mi-l amintesc prima oară din mesajele  transmise prin intermediul radiourilor Europa Libera sau Vocea Americii, în anii comunismului. Destinul l-a purtat prin perioade istorice diferite  de la perioada interbelică, al doilea război mondial, la ascensiunea comunismului și exilul regal continuat și după căderea Cortinei de Fier. A întâlnit lideri internaționali pe care îi știm doar din cărți, fotografii sau filme. Destinul Regelui a reprezentat drumul către mântuire, Regele având imaginea unui martir.

https://anomismia.wordpress.com/2017/12/05/mihai-i-regele-romaniei-regele-exilului-nostru/

Vezi articolul original

Călărețul

Unui vizitator clandestin: dacă mai treci pe-aici, nu-mi mai fura cuvintele! Îmbrățișează-le doar!

studiu dupa da vinci ...

Cu toții suntem mari iubitori de cai, dar n-avem cai… și știm foarte puține lucruri despre ei.

Cât eram încă mici, și grajdurile de lângă casă nu se dărăpănaseră, ne feream să intrăm, deși ușile nu erau încuiate. În toate pozele făcute de la cabana de pe Dobru, grajdurile se văd lângă casă. Mai apoi, cu trecerea timpului, parcă dinadins, tata le-a lăsat  să se distrugă singure, alunecând și surpându-se încet, la vale. Fuseseră ale cailor, dar, odată cu schimbarea regimului, dispăruseră și caii, și pășunile lor, aflate la câteva sute de metri de casă, unde autoritățile găsiseră de cuviință să construiască un hotel cu zece etaje, cu o arhitectură imposibilă, de bloc căzut din lună, printre vilele de basm ale Slănicului Moldovei, dispăruse și terenul din fața casei, pe unde caii se întorceau acasă, înghițit de betonul străzii care, de-acuma, ducea la marele hotel, iar despre cai, tata mai vorbea doar foarte rar.

Am ținut minte, însă, că pentru a fi un stăpân de cal, bun, trebuie sa fii autoritar, fără să fii dur.

Să domini, fără să înfricoșezi.

Să fii blând, fără să pari temător.

Să respecți dragostea lui de libertate, dar să înveți cum să-l strigi, pentru ca el sa-ți răspunde chemării.

Să știi să deosebești sforăitul lui de frică, de sforăitul de glumă, când s-ar putea să râdă chiar de tine.

Să-l poți liniști cu un singur cuvânt, atunci când se repede să-ți muște dușmanul, despre care nici tu nu știi că-ți este dușman, până în momentul acela, dar calul simte și se enervează… Că oricine ar trebui să fie atent la ce gânduri îi trec prin cap despre stăpânul calului, cand calul e de față, ca să nu fie dat de gol…

Un singur lucru nu înțelegem:

-De ce, la jocul de șah, calul, căruia îi place atât de mult libertatea,  merge împiedicat, în formă de “L”?

– Împiedicat? Nu! Mersul lui este un salt! m-a lămurit tata. Dacă are încredere în tine, va sări fără greș peste orice obstacol! Așa, din salt în salt, calul poate acoperi toate pătratele câmpului de joc. Și pe cele albe, și pe cele negre. Pierderea cailor e primul semn de pierdere a libertății…

Publicat acum doi:

https://gabimihaita.wordpress.com/2017/03/12/casa-cu-chilii-23/

Călărețul, schiță după Leonardo da Vinci – Pix, coală A4 și editare de culoare pe calculator

azi… Pilda talanților

„Din pilda talanţilor reiese că omul care a plecat departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa este însuşi Dumnezeu: pe acela care, restituind un talant – atât cât primise – răspunde: „Doamne, te-am ştiut om aspru, care seceri unde nu ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăstiat, stăpânul nu-l contrazice, dimpotrivă, îi confirmă caracterizarea, repetând-o (Matei 25, 26). Şi, imediat după aceea, urmează straniile cuvinte: „Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ceea ce are i se va lua”.

Rezultă că lui Dumnezeu nu i se pot aplica simplistele idei pe care ni le făurim noi, oamenii, despre dreptate şi că relaţiile noastre cu Dumnezeu nu se întemeiază pe un „do ut des” (îţi dau ca să-mi dai) contabil, în care noi să fim întotdeauna creditori şi beneficiari pasivi.

Dumnezeu seceră şi unde n-a semănat: înseamnă că trebuie să dăm de la noi, să ne străduim, să dăm cu împrumut, să luam iniţiative. Atitudine de parcă ce rău am făcut eu! eu n-am făcut rău nimănui! fac şi eu ce pot! dacă nu pot mai mult! este – vorba lor – o atitudine de gură-cască, se află în contradicţie cu parabola talanţilor şi vădeşte că n-am înţeles cât de grav e păcatul de lenevire şi cât de concret consideră Dumnezeu îndemnul: cerurile se cuceresc. Nici cât de grav, de stăruitor ni se cer efortul şi năzuinţa spre imposibil, de nu chiar imposibilul însuşi.” – Pr. Nicolae Steinhardt – JURNALUL FERICIRII

….

Domnul Iisus Hristos – Pix, coală A4