Acrostih
Murmurând, ca din Ceruri,
Isonul străvechi de iubire,
Hotarul de lacrimi mi-l frânge,
Albeața din rază mi-atinge:
– Iubește!
E albastru ca luciul de apă,
Mare-cer, dimpreună,
Inimi, cuprinse de inimi în ele,
Neștiut acuprinse…
E albastru ca firul de rouă,
Scăpărând în vedere,
Cărarea-i deschisa:
– Urmează-l!
