mâine… Sf. Irina din Hrisovalant

„Şi într-adevăr, cuvioasa egumenă l-a întâlnit pe omul acela, care i-a povestit următoarea istorie minunată. Era marinar, proprietar al unei corăbii, din sfântul Patmos. Ieşise în larg cu vasul, prin partea de nord a insulei, către Constantinopol, şi aflându-se la mică distanţă de uscat, când atât el cât şi ceilalţi marinari au văzut un părinte venerabil, strigându-le să se oprească. Aceasta era, însă, cu neputinţă, căci sufla un vânt puternic care împingea vasul către larg. Atunci, gheronda a strigat cu toată puterea, poruncind vasului să se oprească. Vasul rămâne nemişcat iar bătrânul începe să păşească pe ape. În faţa marinarilor rămaşi fără grai, păşeşte pe corabie şi-i întinde căpitanului trei mere, spunându-i: „Când vei merge la Constantinopol, dă merele acestea Patriarhului şi spune-i că i le trimite Atotbunul Dumnezeu, prin robul Său, din paradis”. Îi dă, apoi, şefului echipajului, alte trei mere, adăugând: „Acestea să le duci Irinei, Egumena Mănăstirii Hrisovalántou, şi spune-i să mănânce din fructele Raiului, pe care atâta l-a dorit”. Acestea spunând, bătrânul a binecuvântat pe toţi cei de pe corabie, care şi-a reluat cursul, în vreme ce bătrânul a dispărut.”

Întregul articol la:

….

Pix, coală A4

mâine… Sf. Mare Mucenic Pantelimon

Să căutăm ajutor, noi, toți cei slăbănogiți și îmbolnăviți de păcatele noastre, toți cei împovărați de boli sau chinuiți de diavoli, să alergăm la acest prea-milostiv Sfânt cu încredere să îi cerem tămăduire, pentru noi și pentru cei apropiați ai noștri!

Întreg articolul la:

….

Pix, coală A4

… rime naive

dacă te-ai privi, ca-ntr-o oglindă, în mare, 
 te-ai recunoaște oare?

printre galaxiile lumilor îndepărtate,

stelele de mare ți-ar străluci
 a diamante?

cu pești argintii te-ai avânta în zare,

 peste ape, la nesfârșit,

cu încă o suflare?…

Foto: Marea la Tomis – Iulie 2019

Castele de nisip

Revenind la noua listă, mi-a atras atenția jobul de grădinar pentru castelele de nisip…         A construi un castel de nisip e nefolositor, m-am gândit eu, dar cât de greu poate fi să-i înfrumusețezi aleile? Un flec. Îți trebuie doar imaginația unui copil…

Total greșit. M-am chinuit o vară întreagă. Scoicile, pietrele frumos colorate, penele căzute din zbor pescărușilor, panglici de alge, steluțele de mare și, pe alocuri, câte o meduză eșuată, nu mi-au folosit la nimic…

La încercările mele de a înfrumuseța aleile castelului de nisip, copilul se îmbufna:

-Nu, nu așa!

Mă dădeam bătut de fiecare dată.

Dar, retras până aproape de malul mării, de unde mai aduceam totuși câte o găletușă de apă pentru ca nisipul să nu se usuce prea tare, priveam fascinat îndemânarea copilului de a construi cele mai încântătoare alei pentru castelul său de nisip…

Foto: plaja „Modern” – Iulie 2019

azi… Maria Magdalena

„Era o mare stricată a vremii. Nimeni nu-i rezista. Frumoasă era; un şarpe de aur, încolăcit pe braţul gol, îi mărea vrăjirea; bogată încă era. Cu lumea mare stătea bine; toţi i-au căzut la picioare.
A auzit de Iisus lucruri deosebite decât despre ceilalţi bărbaţi ai lumii. Un dor trufaş de-a-L cunoaşte i-a încolţit în inimă.
A vrut să-L ispitească pe Iisus.
S-au întâlnit.
Dar nu s-a putut apropia de El.
Iisus o privea din oarecare depărtare, aşa cum priveşte Dumnezeu, nu cum priveşte bărbatul.
În faţa sfinţeniei dracii ei nu pot nimic. O părăsesc unul câte unul, până la şapte – zice Evanghelia. Erau cele şapte păcate de căpetenie, care strică firea omenească.
Când aceştia au părăsit-o, cade umilită în genunchi, având alt cuget, altă faţă, altă ţinută. Şi, ruşinată, se acoperă cât poate mai bine cu haina romană, ce-o avea aruncată peste umăr.

Iisus nu i-a aprobat păcatele, n-a osândit-o, n-a mustrat-o, n-a lepădat-o; nu i-a vorbit, dar nici n-a tăcut.
I-a grăit în conştiinţă.
În faţa lui Dumnezeu te pierzi pe tine.
Dar te regăseşti în El, aşa cum nu te-ai cunoscut niciodată, dar cum, poate că ai dorit întotdeauna.
În faţa lui Iisus revii la firea ta adevărată – şi te aduce iubirea de oameni a lui Dumnezeu.
Altfel iubeşte Dumnezeu de cum iubeşte omul.
Omul amestecă iubirea cu plăcerea şi asta-i decăderea lui. Iubirea lui Dumnezeu te ridică deasupra ta, te creşte la mărimi sufleteşti nebănuite, până prinzi, între oameni fiind, asemănare dumnezeiască.”

Extrasul de mai sus este preluat din: Mironosiţele (fragment) – Maria Magdalena, Ieromonah Arsenie Boca, „Cuvinte vii”, Ed. Charisma, Deva, 2006, pp. 89-90.

Articol preluat de la:

https://anomismia.wordpress.com/2013/07/23/maria-magdalena/25

Foto: Internet