mâine… Sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului

„Scrisoarea Regelui Ferdinand adresată Sfântului Sinod la 10 mai 1920

După alegerea locului pentru viitoarea Catedrală, s-a procedat, conform tradiţiei, la marcarea lui prin ridicarea unei troiţe. Serviciul religios, la care au participat membrii Regenţei, ai guvernului, reprezentanţii clerului, ai armatei şi o mare mulţime de credincioşi, a fost oficiat de Episcopul Tit Simedrea, vicarul Arhiepiscopiei Bucureştilor, care în fruntea unui mare sobor a binecuvântat și sfințit „cu apă din râul Iordan” „locul” cu prilejul Serbărilor Unirii din 1929, „în preajma căruia va fi clădită Catedrala Mântuirii Neamului. Cu această ocazie, Părintele Patriarh Miron Cristea (la acea dată regent) a rostit un impresionant discurs în care sublinia: „O pioasă datorință mă îndeamnă în aceste clipe să vă arăt că ceea ce noi facem azi, la locul acesta, este primul pas întru înfăptuirea dorinții Aceluia care – în fruntea țărișoarei sale – a întemeiat România întregită. Dorința lui trebuie să o considerăm drept o imperioasă poruncă, chiar și azi când – reamin­tindu-ne-o – ne vine de departe, de dincolo de mormânt. Și – ­fiindcă cuvintele Lui ne vor impresiona pe toți mult mai adânc și vor răsuna mult mai duios decât cele mai meșteșugite vorbe ale mele – să-mi îngăduiți a ceti scrisoarea pe care Marele Dispărut a adresat-o Sfântului nostru Sinod, la 10 Maiu 1920:

Înalt Preasfințitului Mitropolit Primat Dr. Miron Cristea, Președinte al Sfântului Sinod, al Bisericii autocefale Ortodoxe Române. Prea Sfințiți Părinți,

Înfăptuitu-s-a unirea politică a tuturor Românilor prin strădania atâtor minți alese și prin sângele atâtora dintre copiii cei mai buni ai neamului. Laudă îndrep­tățită lor și slavă nesfârșită Atotputernicului Dumnezeu care nu ne-a părăsit în necazuri, ci ne-a întărit inima și gândul, ducân­du-ne la izbândă. Astăzi mai mult ca oricând suntem datori să-L mărim din toată inima cu cântarea: «cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați, căci cu noi este Dumnezeu».

Această cântare însă trebuie să răsune în Biserica Mântuirii Neamnului pe care suntem datori să o ridicăm în Capitala tuturor Românilor, ca semn de mul­țumită pentru ajutorul celui Preaînalt și ca simbol al unității sufletești a întregului neam și spre veșnică pomenire a celor răposați pentru înfăptuirea României întregite.
Iar întru aceasta slujească-ne de pildă bunii noștri strămoși.

Pildă să ne fie Ștefan Vodă cel Mare și Sfânt, care după luarea Chiliei, mulțumi lui Dumnezeu, dătătorul biruinții, prin ridicarea mănăstirii Putna, de a purces atâta duh întăritor în vremile noastre de restriște.

Pildă să ne fie făuritorul uni­tății noastre politice de acum 318 ani, Viteazul Mihai Voevod, a cărui mână s-a descleștat de pe sabia-I fulgerătoare ca să pună o nouă și puternică piatră de temelie Mitropoliei românești din Alba-Iulia Ardealului, drept mul­țumită Celui Preaînalt pentru bi­ruința îndreptățitei sale lupte.

Pildă să ne fie Matei Voevod Basarab, care a semănat pământul țării cu lăcașuri Dumnezeești, ca mulțumită Celui de sus, pentru ajutorul dat întru apărarea sfintelor sale năzuințe. Iar aceste lăcașuri închinatu-le-a el sfinților mucenici ostași, în conștiința dreptei jertfiri a oștenilor săi.

Pildă să ne fie tot șirul de strămoși ctitori de lăcașuri Dumnezeești, pentru binefacerile primite de sus.

În sfârșit, pildă să ne fie răposatul Rege Carol I, care și-a unit gândul cu vechii ctitori, aducând la nouă strălucire minunile de la Argeș și Trei Ierarhi. Căci sufletul și jertfa biruitorilor de la Plevna s-au adăugat în temelia și la frumusețea acestor altare, de mulțumire și proslăvire a stăpânului tuturor.

Noi și poporul român am avut fericirea a conduce țara la înfăptuirea visului de aur al stră­moșilor: Unirea Românilor într-un singur Stat național.

Deci sfânta biserică, care dorim a se înălța întru amintirea acestui strălucit eveniment, se cuvine să fie un monument vrednic de țelul măreț ce l-am atins, și opera tuturor românilor, ca un simbol al unității de neamuri și de credință.

Neamul întreg și-a încordat vânjoasele-i brațe pentru îndeplinirea scumpului său ideal na­țional, neamul întreg se cuvine să-și arate recunoștința către Dumnezeu, de la care ne vin toate darurile, ridicându-i altar de închinare, pe care ni-l închipuim ca o podoabă a gândului artistic răsăritean.

Pentru fericita întrupare a acestui gând al nostru, și pe temeiul orânduirilor canonice, cer Preasfințitului Sinod al Bisericii strămoșești înalta sa binecuvântare, spre a se putea începe pregătirile pentru ridicarea acestei sfinte biserici.

Și Domnul va răsplăti celor ce iubesc buna podoabă a casei Sale.

Al Preasfințiilor Voastre cu creștinească dragoste, Ferdinand, București, 10 Maiu 1920″.

Foto și întreg articolul la:

http://ziarullumina.ro/catedrala-mantuirii-neamului-un-vis-care-se-implineste-132395.html

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s