Casa cu chilii… la nesfârșit

… la ne-sfârșit!

IMG_20180820_113838

Cuvintele sunt vii. Odată rostite (sau scrise) pornesc în aventura lor miraculoasă, în jurul lumii, în jurul universului, în jurul universurilor, știute sau neștiute, din afara și din lăuntrul nostru. Mi-am scris amintirile despre Casa cu chilii, anul trecut, de dor. De Dor. De DOR…

Cuvântul „dor”, țâșnit din inimă ca un fulger de iubire luminoasă, a parcurs distanța exactă către persoana care de dor mă căuta și ea, verișoara mea, Marilena, despre care nu mai știam nimic și căreia, într-o bună zi, i-au căzut sub ochi amintirile mele despre Casa cu chilii:

https://gabimihaita.wordpress.com/casa-cu-chilii/

Așa s-a întâmplat că anul acesta,  de ziua mea de naștere, Marilena, bucuria copilăriei mele de la Slănic-Moldova, despre care v-am spus că împreună cu ea, cu Gicu, fratele ei și verișorul meu, și cu tata, am urcat până în vârful Pufu, m-a căutat și m-a găsit pe Facebook. Da, în atât de controversatul spațiu virtual, căci cuvintele sunt vii și acționează nestingherite oriunde, la nesfârșit…

Apoi ne-am revăzut în realitate. A fost tot meritul Marilenei, care a reușit să ne readucă acasă, la Slănic-Moldova. Căci a fost Dor din dor… DOR DIN DOR.

După mai bine de șaisprezece ani, ani serbezi și uscați ca o secetă dureroasă, o ploaie de fericire ne-a reunit la Casa cu chilii și, puțin mai la vale, sub pădurea de brad, la tanti Lenuța, mătușa mea și mama verișorilor mei, care, în binecunoscutul spirit primitor al moldovenilor,  ne-a așteptat cu poale-n brâu aburinde…

Am regăsit casa cu chilii  îmbrățișată de pădure. Am urcat pe treptele vechiului urcuș, pe vechea cale de acces către casă, refăcută, piatră cu piatră, de tata… Mama, stăpâna incontestabilă a casei, ne aștepta deja.

Am bătut Slănicul în lung și în lat, de la izvoarele minerale până la micul cimitir din partea opusă…

Acum, scriind chiar într-o odaie  din casa cu chilii, privind la locul gol de pe peretele unde era icoana Maicii Domnului, icoană înstrăinată, despre care v-am spus că nu știu unde a ajuns, trecându-mi privirea mai departe, prin fereastra deschisă ca o promisiune către muntele Dobru,  sunt sigură ca icoana mă va găsi și se va reîntoarce acasă.  Fiindcă mi-e dor de ea. Mi-e Dor. DOR…

2 comentarii la „Casa cu chilii… la nesfârșit

  1. da este perfect adevarat, un dor ce doare!
    Aceasta intalnire a vindecat o durere a unei suferinti vechi si a daruit un inceput, o continuare cu inceput, pentru ca multi dintre ai nostri nu mai sunt aici printre noi. Dumnezeu sa-i vegheze si sa le aiba grija!
    eu Marilena

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s