Administrator – cartier central de blocuri de gheață

image-611

Sunt de câteva zile, aici, la Polul Nord, unde se construiește pentru prima oară în istorie un cartier de blocuri de gheață. Deocamdată, nimic de administrat. Calota de gheață se deplasează lin, câțiva pescăruși surprinși de întuneric țipă melancolic, soarele tocmai a apus – un apus grandios, cum n-am mai văzut până acum – o ieșire din scenă care să atenționeze că va lipsi de pe cer șase luni.

Va străluci pe cerul nopții însă, paradoxal, arzând, nu se știe – nici până în ziua de azi – cum, Steaua Polară.

Până la răsărit, adică, până peste alte șase luni, trag nădejde că se va rezolva și singura problemă care îi ține departe de acest ținut pe toți cei care și-au achiziționat apartamente aici, singura care întârzie finalizarea acestui proiect nemaiîntâlnit, și anume, inventarea unei instalații care să încălzească pereții blocurilor de gheață, fără să-i topească, fiindcă, da, deși noaptea e mai cald decât la Polul Sud, brrrrr, e cumplit de frig!

Dacă vă întrebați de ce ar și-ar dori cineva să locuiască la Polul Nord, într-un ținut atât de impropriu vieții, răspunsul e simplu: pentru liniștea de la capătul lumii…

Dar, aflându-mă de câteva zile aici, mi-am dat seama că liniștea aceasta e foarte înșelătoare. Îți poți auzi în voie gândurile, însă nu le mai poți auzi pe ale celorlalți, fiindcă imensitatea de alb, vizibilă chiar și noaptea, le surdinează. Aici nu poți fi decât singur, chiar aflându-te printre prieteni…

De aceea, cu siguranță, rubricile ziarelor din lumea întreagă vor abunda de anunțuri de schimburi de locuință sau de vânzare a acestor apartamente, pentru sume exorbitante, iar amatorii pentru ținutul de la Polul Nord vor fi din ce în ce mai puțini, căci se va răspândi cu viteză zvonul că, fugind de zgomotul lumii, aici devii, de fapt, prizonier al celui mai înghețat loc din inima ta…

Desen din seria „Lupta cu patimile” – Răcelala inimii – pix, coală A4

3 comentarii la „Administrator – cartier central de blocuri de gheață

  1. Pingback: Administrator – cartier central de blocuri de gheață | albastru de… mai departe (2)

Lasă un răspuns la albastru de ... Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s