Prințul nevăzut

Aceasta este o poveste pe care mi-o spunea bunica la culcare. Eu o întrebam de unde o știe și ea îmi răspundea că o știe de la bunica ei. Dacă insistam totuși să aflu de unde o știa bunica ei, îmi răspundea că și bunica ei o știa tot de la bunica ei, și astfel, eu îmi închipuiam un șir lung de bunici, dintre care prima, musai, trebuia să fi trăit pe vremea poveștii.

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, o prințesă orfană. Rămăsese fără părinți de mică, împăratul și împărăteasa se prăpădiseră de o boală al cărei leac nu-l găsise niciun vraci, iar împărăția rămăsese pe mâna mai–marilor dregători, oameni buni și drepți, care o îngrijiră pe prințesă cum se pricepură mai bine și o crescură cu dragostea și cu prețuirea pe care le cereau rangul ei.

Acum, prințesa ajunsese la vârsta măritișului și trebuia să-și găsească un soț cu care să domnească împreună, căci așa cerea legea, iar lucrul acesta nu era atât de ușor, fiindcă prințesa, dintr-o copilă plăpândă, se transformase într-o tânără fără seamăn de frumoasă, neînfricată și cu minte ageră, de aceea, în toată împărăția, oricât ai fi căutat, nu găseai un tânăr care să-i fie pe măsură.

Din pricina aceasta, prințesa se hotărî să plece în lume – numai așa, gândea ea, avea să-și găsească sortitul. Degeaba încercară sfetnicii ei buni să i se împotrivească, degeaba o rugase, cu lacrimi în ochi, doica ei – hotărârea prințesei era luată, avea să plece cât mai curând, singură–singurică, nimeni, în lumea largă, să nu afle cine e și ce cauta. Neavând încotro, o petrecură într-o zi, până la porțile cetății și o lăsară să plece, privind în urma ei cu tristețe, până o pierdură din ochi.

Prințesa bătu cale lungă, trecu din împărăție în împărăție și ajunse la capătul pământului – pe vremea aceea, pământul era mai mic – dar nicăieri nu găsi un fecior care sa-i fie pe plac.

„Poate că nu mi-a fost scris să mă mărit și, mai bine, nici nu m-aș mai întoarce! Poate mi-e scris să rătăcesc așa, prin lume, până mi s-o pierde urma!” gândea prințesa, odihnindu-se la marginea unui codru, când, deodată, auzi foșnet de pași. Se uită în jurul ei, nici țipenie de om, dar chiar lângă ea auzi o voce:

-Frumoasă domniță, nu te speria! Sunt un fecior nevăzut și fără chip, dar sunt om bun și nu-ți voi face niciun rău. Cine ești și ce cauți prin locurile acestea?

Întâmplarea aceasta i se păru prințesei din cale afară de curioasă, dar se bucură în sinea ei că are cu cine vorbi și îi povesti cinstit, cine e și ce caută.

-Dar locul acesta s-ar putea să fie plin de primejdii! Știu, din auzite, că aici începe ținutul unei vrăjitoare bătrâne și casele oamenilor sunt din ce în ce mai rare. Lasă-mă să te însoțesc și îți voi fi slujitor credincios, și apoi, dacă ajungem la vrăjitoarea cea bătrână, poate ție îți va găsi leac de măritiș, iar pe mine mă va dezlega de vrajă.

Și prințesa se învoi… De aici încolo, drumul ei deveni lesnicios, tânărul nevăzut o ajuta în toate, avea gesturi alese și pline de gingășie, o purta în brațe când treceau peste prăpăstii și peste văgăuni, și prin apa râurilor învolburate, că, dacă ar fi văzut cineva, ar fi crezut ca prințesa zboară, dar, peste toate, tânărul nevăzut mai era și plăcut la vorbă și priceput la povestit, și râsul prințesei răsuna zglobiu prin ținuturi pustii, că, oricine ar fi auzit-o, s-ar fi minunat, închipuindu-și că-i o fată care și-a pierdut mințile și râde de una singură.

Noaptea, tânărul nevăzut îi făcea culcuș în locuri mai ferite, iar el dormea ghemuit la picioarele ei, căci viața prințesei i se părea lucrul cel mai de preț din lume.

Rătăciră astfel o vreme, până semnele începură a le arăta că ajunseră. Pământul era crăpat de uscat, pe deasupra copacilor desfrunziți zburau, croncănind înfricoșător, corbi înfometați, iar, printre scaieți, lângă o mlaștină întunecată, le ieși în întâmpinare vrăjitoarea:

–De mult n-am mai văzut oameni, le spuse ea în loc de bun-venit și îi conduse în coliba ei, printre ceaune prăfuite și pline de păienjeni, și îi rugă să se așeze lângă un foc ce de-abia mai pâlpâia.

Vrăjitoarea era într-adevăr tare bătrână, era zbârcită, mergea șchiopătând și ținându-se de șale, părul alb îi atârna până la brâu, dar ochii îi erau încă ageri, iar pe tânărul nevăzut îl putea vedea foarte bine, căci, în fața ei, vrăjile n-aveau putere.

-Vorbiți, dară, ce vânt v-aduce pe-aici?

Și în timp ce ei își povesteau păsurile, ea îi ascultă, privindu-i cu luare aminte pe sub sprâncenele stufoase, și când, în sfârșit, află tot ce trebuia să afle, le răspunse fără să stea pe gânduri:

-Ești tânără și frumoasă, și chiar curajoasă, dacă ai ajuns până la mine, n-ai nevoie de niciun leac. Te vei mărita, soțul îți va sta alături la domnie și veți trăi fericiți până la adânci bătrâneți, ii spuse mai întâi prințesei.

Își trase sufletul, căci obosea la fiecare cuvânt și se întoarse către tânărul nevăzut:

-Iar tu, flăcăule, ești prinț. Îmi aduc aminte de ziua în care părinții tăi, răpuși de oboseală și plini de răni, mi te-au adus. Erai în mare pericol: oștenii celui care vă cuceriseră împărăția te căutau, să te ucidă, căci erai singurul moștenitor. N-am avut încotro și te-am făcut nevăzut. Împărăția care îți revine de drept, este și acum condusă de acel om hain, iar părinții tăi s-au prăpădit de mult. Cât despre vrajă, se va dezlega în ziua nuntii tale, dacă vreo fată se va învoi să te ia de soț fără să-ți poată vedea chipul înainte de nuntă.

Apoi, vrăjitoarea cea bătrâna ăi rugă să o lase să se odihnească, fiindcă trecuse multă vreme de când nu mai vorbise și obosise peste măsură. Îi așteptă să iasă și închise ușa în urma lor.

Pesemne că prințul nevăzut tăcea, gândindu-se la câte îi spusese vrăjitoarea. Atunci, prințesa îl căută până reuși să-i simtă răsuflarea aproape, îl prinse de mână și îi vorbi cu însuflețire:

-Mi-ești drag din ziua în care ne-am întâlnit. Vino cu mine să-mi fii soț și domn. Supușii mei sunt oameni buni și te vor îndrăgi și ei. Astfel, împărăția va merge mai departe!

–Domnita mea, îi răspunse el, n-ar fi drept să-ți fiu soț, s-ar putea ca înfățișarea mea să-ți fie nesuferită și atunci, te-aș mâhni fără să vreau, toată viața. Nu sunt eu acela care îți este sortit și de aici, drumurile noastre se despart.

Prințesa îl strigă, dar prințul nevăzut nu-i răspunse. Îl strigă iar, dar vocea lui nu se mai auzi de nicăieri. O podidiră lacrimile. Prințul nevăzut plecase de-a binelea și o lăsase singura.

Găsi cu greu drumul înapoi. Vestea întoarcerii ei în împărăție fu motiv de mare bucurie și prilej de sărbătoare, dar prințesa, rușinată că nu-și găsise soț, se retrase în iatacul ei, să-și plângă tristețea, nevăzută de nimeni.

*

Se împlinise anul de când prințesa nu mai ieșise din iatac și nimeni, în afară de doica ei, nu-i mai văzuse chipul, iar slujitorii erau abătuți, neștiind în ce chip s-o mai împace, dar tocmai atunci sosi la castel un prinț de neam mare, însoțit de alaiul său bogat, atras de faima prințesei, căreia i se dusese vestea că e la vârsta măritișului, iar el venise în pețit și era hotărât s-o ia de soție.

Cu inima îndoită, prințesa luă parte la petrecerile organizate de mai-marii dregători în cinstea prințului și descoperi cu surprindere, ceea ce observaseră cu toții, că prințul cel vestit era mut. Era un cusur pe care și-l ascundea bine, căci, altfel, era frumos și vânjos, iar gesturile lui erau vioaie și agere, și glăsuiau mai mult decât o mie de cuvinte.

Tuturor, prințul acesta le era pe plac și așteptau ca prințesa să se hotărască. Văzându-l zile la rând, ea spuse, până la urmă, „da” și acceptă să-i fie soție.

A fost o nuntă ca-n povești, petrecerile s-au ținut lanț, după atâta amar de vreme, împărăția avea iar un împărat…

În noaptea nunții, prințesa, însoțită de prințul cel mut, își ștergea pe furiș lacrimile, gândind: „Iubesc un prinț nevăzut și, iată, mă mărit cu unul mut! Vrăjitoarea a avut dreptate doar pe jumătate!”, dar prințul cel mut o luă în brațe, îndreptându-se cu ea spre iatac și parcă, prințesei, plutirea aceea îi era cunoscută și o cuprinse amețeala și lacrimile începură să-i curgă șiroaie, dar, de fericire, fiindcă prințul cel mut îi vorbi și ea îi recunoscu, pe loc, vocea:

-Domnița mea dragă, nu te voi mai părăsi niciodată! N-am putut să-ți vorbesc până acum, căci eram sub puterea altei vrăji!

… și prințul îi povesti tot ce făcuse după ce se despărțiseră, acolo, în îndepărtatul ținut al vrăjitoarei bătrâne: cum o însoțise , fără ca ea sa știe, până la castel, cum, după aceea, se întorsese la vrăjitoarea cea bătrână și o rugase sa-i dezlege vraja, altfel decât o urzise, cum vrăjitoarea încercase tot felul de descântece, căci, de bătrânețe, își cam uitase meșteșugul și îl transformase, ba în cal, ba în iepure, cum, până la urmă, reușise să-i redea înfățișarea omenească, în așa fel încât să poată fi văzut de orice ființă omenească, dar îi interzisese cu strășnicie, să scoată vreun cuvânt până în noaptea nunții, cum plecase, apoi, în împărăția lui, unde nimeni nu-l cunoștea și cât de greu îi fusese să strângă oameni de încredere în jurul său, cum îl alungară pe împăratul uzurpator și deveni, astfel, împărat, iar, acum, amândoi puteau domni peste doua împărății, cum venise într-un suflet înapoi la ea… și, câte și mai câte!… îi povesti așa toată noaptea, iar când zorile se iviră, râsul vesel al prințesei încă se mai auzea în odaia castelului.

Despre nunta lor s-a dus vestea în lumea întreagă, a aflat de ea până și vrăjitoarea cea bătrână , dar ea știuse dinainte că prințesa îl va alege pe printul nevăzut, sub orice înfățișare i s-ar fi arătat acesta, fiindcă ea, prințesa, îl alesese de la început cu inima.

Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, au avut copii mulți și nepoți și mai multi, care au dus împărăția mai departe, în locul acela de pe pământ, despre care, în zilele noastre, doar foarte puțini își mai amintesc și nici nu mai știu pe unde se află.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s