La Judecata de Apoi

CAM12156 - Copie

La Judecata de Apoi mă voi înfățișa cu turnul meu de cuvinte, turn pe care mi-l port în spate, nu în cap, ca și cum toate cuvintele mi s-ar fi înghesuit într-o cocoașa, într-un gheb înalt, încolăcit fără noimă, care nu seamănă deloc cu o cochilie de melc, așa cum mi-am închipuit o vreme, care îmi îngreunează orice mișcare; aproape că trebuie să-mi țin respirația când fac vreo mișcare, ca nu cumva să ating cu el vreo stea și s-o răstorn din ceruri.

Mă trec fiori reci când mă gândesc că mi se va cere un cuvânt, iar eu nu voi fi în stare să mi-l dezghiog din turnul meu de cuvinte!

Mi-am construit turnul în decursul marilor bătălii pe care le-am purtat cu haitele de cuvinte-șacali, din nevoia imperioasă de a avea un refugiu, un loc unde să nu pătrundă duhoarea răsuflării lor, un loc în care să mă feresc de colții lor, căci le era foame de cuvintele mele, le adulmecau rânjind încontinuu, le încolțeau, le atacau, le sfârtecau și le molfăiau, le scuipau, ca apoi să le atace din nou.

Ah, cuvintele-șacali și manifestarea lor infernală-batjocura!

Mi-am construit turnul din cuvintele mele schilodite, pe care, inevitabil, le-am transformat în metereze, în posturi de observație, deși n-am capacitatea unui strateg, deși n-am îndemânarea de a mă apăra…

-Oprește-te, că exagerezi! Ce faci cu pietroaiele astea de cuvinte! Or fi bune de aruncat cu praștia! Dar cu psalmii, cu psalmii cum rămâne?

Îngerul meu are dreptate. Exagerez. Iar autocompătimirea este un păcat.

Lui îi datorez faptul că în turnul meu de cuvinte n-am zidit și sunetele harpei mele, deși, la un moment dat, a existat acest pericol, eu, în naivitatea mea, închipuindu-mi că sunetele sunt tot cuvinte și că muzica este tot un fel de a vorbi…

Lui îi datorez scurtele mele perioade de liniște și de răgaz, de armistițiu cu haitele de cuvinte-șacali.

Recunosc, n-am încă putere să semnez cu numele de David, al tatălui meu.

Recunosc, e un nume greu de purtat.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s